Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca programul de guvernare al PSD contine o serie de masuri de natura sa stimuleze cresterea economica prin reducerea fiscalitatii si prin protejarea...
Membrii organizatiei de tineret a PSD Cluj au impartit sambata, in municipiile din judet, 10.000 de plicuri portocalii continand mesaje critice la adresa Aliantei D.A., cateva plicuri fiind...
Mircea Geoană a fost confundat, ieri, cu premierul liberal Călin Popescu Tăriceanu de localnicii din comuna suceveană Arbore, grav afectată de inundaţii. Liderul PSD a început, ieri...
Sorin Oprescu şi Daniel Marian Vanghelie ar putea deveni conducătorii organizaţiei PSD Bucureşti, în urma alegerilor care sunt programate pentru maine. Preşedintele interimar, Sorin...
Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat, ieri, ca trebuie facuta o diferentiere intre tipurile de colaboratori ai Securitatii, el sustinind ca liderul PRM a colaborat cu Securitatea...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, vede o apropiere între PNL şi PRM după votul dat ieri pentru învestirea celor doi directori ai serviciilor secrete. "Am asistat la reconfirmarea...
Oficial, PSD isi schimba statutul. Neoficial, schimbarea statutului partidului, in cadrul unui congres extraordinar, poate fi un test de fidelitate si o confruntare a curentelor din PSD, in care ar...
Pe data de 18 noiembrie, congresul TSD îl va desemna prin vot pe viitorul preşedinte, după ce Victor Ponta a anunţat că se retrage din această funcţie. Sambătă, Mircea Geoană, Miron...
PIN Bucureşti solicită Secretariatului General al Guvernului să facă publice listele cu chiriaşii care deţin ilegal case de protocol de la Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului...
Colegiul CNSAS a decis ieri ca parlamentarii Serban Mihailescu (PSD) si Mircea Cosea (PNL) au fost ofiteri sub acoperire ai fostei Securitati insa, neavand acces la mai multe informatii, nu a putut...
Controversatul general magistrat Dan Voinea revine in forta cu afirmatii-soc, in pragul comemorarii, pentru a 17-a oara, a Revolutiei din decembrie 1989. Intr-un interviu dat ieri cotidianului...
"Traian Băsescu este, în acest moment, preocupat profund de propria soartă. Este foarte clar că se teme". În acest mod explică preşedintele PSD, Mircea Geoană, ultimele...
PSD va introduce, la începutul sesiunii parlamentare, o moţiune simplă pe tema justiţiei. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că "dna Monica Macovei are cateva răspunsuri...
Mircea Geoana a rectionat dupa ce liberalul Bogdan Olteanu a declarat in exclusivitate pentru „Gardianul“ ca vrea un PSD puternic si vigilent. Afirmatiile lui Bogdan Olteanu „pot...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a prezentat, luni, documentul privind propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului, care cuprinde mai mult de 25 de capete de acuzare care pot fi...
Nicolae Vacaroiu, presedintele interimar, s-a autosuspendat ieri din PSD. Mircea Geoana a anuntat ca a primit ieri din partea lui Vacaroiu o solicitare de autosuspendare din PSD pe perioada cat...
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional că, în opinia PSD, ar fi util ca preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu, să convoace în...
Europarlamentarul PSD Radu Podgorean i-a trimis, ieri, o scrisoare liderului partidului, Mircea Geoana, in care anunta ca a decis sa-si retraga candidatura de pe lista PSD pentru Parlamentul...
Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, astazi, ca social-democratii vor participa la consultarile de miercuri, de la Cotroceni, pe tema educatiei. Mircea Geoana a precizat ca din punctual sau...
Mircea Geoana (PSD) a profitat de deschiderea anului universitar pentru a face promisiuni electorale studentilor si pentru a intra intr-un conflict cu unul dintre consilierii lui Basescu. Mircea...
De dragul lui Dan Voiculescu, Mircea Geoana a sters de pe listele candidatilor pentru Parlament mai mule nume pesediste, desi acestia au fost validati si la Congresul din 27 septembrie. Asadar,...
In incercarea de a atrage cat mai multe din voturile romanilor, Mircea Geoana, ca si altii, este in stare sa promita orice. Candidatul PSD la postul de premier a ajuns pana intr-acolo incat a...
Mircea Morosan, membru al PD-L, a castigat alegerile partiale de duminica pentru functia de primar al orasului clujean Huedin. Candidatul a obtinut 54.4% din voturi , fiind ales in functia de primar...
Presedintele Traian Basescu ii va chema luni la Palatul Cotroceni pe liderii partidelor care au ajuns la o intelegere in urma negocierilor formale de weekend, potrivit presedintelui PSD, Mircea...
Declaratia de avere a presedintelui PSD Mircea Geoana nu contine detalii legate de locuinta pe care acesta a declarat ca si-o construieste cu bani dintr-un credit ipotecar. Inaintea campaniei...
Partidul Social Democrat nu va accepta niciodata ca aceasta criza financiara sa afecteze bugetarii, pensionarii si persoanele cu venituri mici, a declarat liderul PSD, Mircea Geoana. El a precizat...
Mircea Raicu (PD-L) a fost ales viceprimar al Capitalei in locul colegului sau de partid Razvan Murgeanu, miercuri, in cadrul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Raicu a primit...
Bugetul Ministerului Educatiei poate suporta cresterile salariale pentru profesori, dar acestea nu vor fi acordate decat in urma negocierilor cu sindicatele pe marginea reformei din sistem, sustine...
Liderul PSD, Mircea Geoana, face front comun cu Nastase, salutand gestul responsabil al acestuia de a cere Parlamentului sa fie cercetat in justitie.Reforma in justitie s-a cantonat pana acum doar...
Senatorii, in special cei din conducere beneficiaza de autoturisme de lux si cote mari de benzina.Presedintele Senatului, Mircea Geoana, va avea la dispozitie o tona de benzina pe luna pentru masina...
Mircea Geoana si-a bagat ministrii in sedinte pentru a obtine un punct de vedere comun fata de imprumutul de la FMI. Presedintele PSD acuza in continuare ca PDL, la indemnul lui Traian Basescu, ar...
Premierul Emil Boc si liderul PSD, Mircea Geoana, s-au declarat incantati, dupa discutia din Coalitie avuta luni seara, de termenii viitorului acord cu FMI. Scrisoarea catre Fond va fi aprobata in...
Sorin Oprescu si Ion Iliescu s-au inteles sa-si declare sustinerea pentru Crin Antonescu. Astfel, cei doi vor sa discrediteze candidatura lui Mircea Geoana la presedintie.Sorin Oprescu, imediat dupa...
Mircea Geoana ataca parteneriatul cu PDL si spune ca "exista o adiere de nemultumire in PSD". Presedintele PSD, Mircea Geoana, a lansat ieri un atac la adresa partenerilor...
Presedintele de onoare al PSD se simte jignit de propunerea Laviniei Sandru pe listele pentru europarlamentare si ameninta ca va parasi partidul daca nu este ascultat. Mircea Geoana nu s-a sfiit...
Liderul PDL crede ca seful Senatului nu are trebui sa faca recomandari niciunei institutii a statului.Premierul Emil Boc a declarat luni, dupa o intalnire cu grupurile PDL, ca liderul PSD Mircea...
Mircea Geoana a batut palma pentru propria campanie cu firma Benenson Strategy Group, care a lucrat pentru campania presedintelui american, pe partea de cercetare sociologica si strategie. Liberalii...
Liderul PSD, Mircea Geoana, a sarit in apararea lui Adrian Nastase, acuzandu-l pe Basescu de "obsesie bolnavicioasa" fata de liderii PSD.Presedintele PSD, Mircea Geoana, a iesit la...
Executivul a dat unda verde eliminarii liberalilor din institutiile deconcentrate. Seful PSD, Mircea Geoana, spera ca noua imparteala a functiilor va potoli tensiunile din Coalitie.Guvernul e gata...
"Nu stiu ei realitatile noastre", a fost refuzul ferm al lui Ion Iliescu in ceea ce priveste consultanta electorala americana. "Nu le stiu, dar se pricep la...
Presedintele PSD Mircea Geoana reia ideea lansata mai de mult de presedintele Traian Basescu, privind utilizarea imprumutului de cinci miliarde de euro de la Comisia Europeana pentru cresterea...
Mircea Geoana a fost lansat oficial in cursa prezidentiala, intr-un show electoral, tinut la Romexpo, in prezenta a 10.000 de oameni. "Vom rupe lesa in care Traian Basescu ii tine pe...
10% dintre romanii care, deocamdata, nu au decis pe cine sa voteze sunt tentati sa-l aleaga pe liderul PSD Mircea Geoana, potrivit unui sondaj Gallup, in vreme ce pentru Traian Basescu si Crin...
Remanierea actualului Guvernului poate fi posibila daca vrea presedintele Basescu, a declarat fostul lider PIN, Cozmin Gusa, in emisiunea 3x3, la Realitatea TV."Mircea Geoana a spus ca este...
Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ca asteapta ca Ministerul de Finante sa perfecteze rapid schimbarile dorite de PSD la CEC. In caz contrar, ministrii PSD vor numi exclusiv pesedisti in...
Mircea Geoana este responsabil pentru contractul cu Bechtel, a declarat Radu Berceanu in cadrul emisiunii "Garantat 100%". "In perioada in care s-a semnat contractul cu...
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat joi seara ca in PDL nu s-a discutat despre remanieri si ca, daca Mircea Geoana vorbeste despre acest lucru, probabil ca are nemultumiri legate de...
Mircea Geoana nu mai vrea sa faca parte din CSAT, desi legea il obliga. Traian Basescu a apreciat ieri ca anuntul presedintelui Senatului este "in totala contradictie" cu...
Mircea Geoana considera ca Guvernul a ajuns intr-o "cavalcada a erorilor". Recenta ordonanta de urgenta a Guvernului, care se refera la completarea sau abrogarea actelor normative,...
Viorel Hrebenciuc: "Basescu l-a excitat pe Oprescu sa candideze la Presedintie". Cristian Preda: "Hrebenciuc sa-si ceara scuze ca l-a inventat pe Becali".In ciuda...
Dezvoltatorul care trebuia sa-i construiasca un apartament sefului Senatului a oprit constructia pentru ca nu mai are bani. Holdingul CEFIN, partenerul ministrului Sanatatii, Ion Bazac, este in...
Presedintele PSD, Mircea Geoana, atrage atentia ca rezultatul alegerilor prezidentiale din aceasta toamna va decide partidul care va forma viitorul guvern. Liderul social democrat a...
Vezi video despre mircea pe www.videomax.ro.
Citeste bloguri pe tema mircea pe www.weblog.ro.
Aceasta pagina a fost creata special pentru a oferii informatii cat mai complexe despre mircea. Acasa.ro iti ofera poze, video, aricole si comentarii ale utilizatorilor pe tema mircea.