Candidatul PSD Mircea Geoana nu a respectat scenariul scris de consilierii sai americani, la marea confruntare cu Traian Basescu.In momentul invocarii vizitei nocturne la Sorin Ovidiu Vintu,...
Redactorul-sef al Gazetei Sporturilor, Catalin Tolontan, sustine ca americanii care-l consiliaza pe candidatul PSD aveau un raspuns-surpriza la atacul lui Traian Basescu pe tema intalnirii lui...
Premierul desemnat de la Sofia se confrunta deja cu primul scandal, dupa ce a propus un fost colaborator al Securitatii in executiv. Premierul desemnat bulgar, Boiko Borisov, a nominalizat joi,...
Toţi membrii de partid care vor intra sub incidenţa Legii CNSAS şi care vor fi dovediţi că au colaborat cu fosta Securitate vor fi excluşi din partid, a decis conducerea PSD. "Este un...
Jurnalistul Cornel Ivanciuc, şeful Departamentului Investigaţii al Academiei Caţavencu, dezvăluie în emisiunea “Puterea din umbră”, moderată de Radu Tudor la Antena 3, că...
Ministrul transporturilor, democratul Radu Berceanu, a declarat sambătă, la Craiova, că locul preşedintelui conservatorilor, Dan Voiculescu, nu este în fruntea comisiei parlamentare de...
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a raspuns, ieri, atacurilor dure la adresa sa venite din partea Partidului Conservator: "Nu am nimic de ascuns din trecutul meu. Partidul Conservator a...
Patronul din Ghencea l-a acuzat pe seful statului ca face manevre de tip "comunisto-securiste" prin sprijinirea grupului disident din PNL condus de Theodor Stolojan si Valeriu Stoica....
Deputatul Cozmin Gusa a declarat ieri ca Becali are nevoie de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru a pune mina pe serele Pipera. „Dupa principiul «imi dai, te laud, nu-mi dai, te...
Un fost informator al Securitatii, Dan Oprescu, sta netulburat la Guvern: pe postul de consilier superior, gradul 1, clasa 1. Deconspirat inca din anul 2002, Dan Oprescu este, in continuare,...
Premierul a folosit conferinta anuala a PNL Bucuresti pentru a lansa atacuri dure la adresa platformistilor lui Stolojan. „PLD este o cooperativa - pentru ca are in interiorul ei un membru al...
PC a facut public ieri un interviu cu marturiile unui fost colaborator al Securitatii, care afirma ca Basescu a fost turnator. Un fost inspector de personal al Institutului de Marina, Ovidiu...
Tinerii social-democrati il acuza pe presedintele Traian Basescu de “imixtiune” in justitie si de “nerespectarea” Constitutiei si a legilor in vigoare, reiese dintr-un...
Deputatul PRM Dan Zamfirescu contesta verdictul de politie politica dat marti de CNSAS. Fost ofiter MI si SRI din 1980 pina in 2002, peremistul Dan Zamfirescu sustine ca decizia CNSAS, care i-a dat...
Ioana Popescu , editorul coordonator al revistei XMagazin, cunoscuta in presa drept cea care a povestit despre intalnirea ei cu Adrian Mutu, dar si ca fosta cantareata in trupa Ecstasy, a scris o...
Sergiu Nicolaescu a fost revoltat de declaratiile cascadorului Szoby Cseh, care sustine ca a mers singur la Securitate inainte de Revolutie, pentru a elimina coruptia din studiourile din Romania....
Unde poate fi gasit mai nou fostul securist? La Biofarm. Coincidenta hazlie: pe lista plantelor terapeutice figureaza planta priboi, cu denumirea stiintifica geranium macrorrizum.L-am localizat pe...
"Securistul" Dan Voiculescu incearca sa-l convinga pe "securistul" Traian Basescu sa demisioneze, ca sa puna capat astfel crizei politice. Seful statului il ia peste picior pe...
PNL, PNTCD si AP nu vor fuziona, ci vor colabora in continuare sub forma polului de centru-dreapta, a carei platforma va fi prezentata, pana la finele acestei luni, la Timisoara. Lideri ai celor...
Mizeria naste demagogia. Aceasta constanta a vietii politice a fost confirmata de alegerile locale din Romania anului 2008. Promisiunile de tip socialist ale lui Mircea Geoana...
Organizatiile studentesti din Bucuresti membre ale Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania vor desfasura azi, in Piata Universitatii, un protest pentru libertatea de exprimare a...
Suparat ca nu a fost lasat sa vorbeasca la o adunare publica, liderul PNG il critica dur pe presedinte Liderul PNG, Gigi Becali, l-a atacat pe presedintele Traian Basescu intr-o emisiune...
Cinta dumnezeieste la pian, era genial la contrabas si mai cinta si pe la Securitate despre cultura si arta: Johnny Raducanu, nume de cod „Rica”. Criticul de jazz Peter Banyai si-a...
Ex-presedintii Romaniei s-au ciondanit in fata unei sali pline cu studenti, aratind, astfel, ca ura dintre ei a ramas intacta. In loc sa bea o bere pe o terasa la Vama Veche, citeva zeci de...
"Mai bine securist decat comunist", pare sa fie principiul dupa care s-a ghidat, in trecut, deputatul PNL Mona Musca. Invitata, marti seara, la Antena 3, in prima aparitie televizata dupa...
Daca PD a ramas neizolat dupa chix-ul dat de Voiculescu, seful statului a devenit tinta unui atac concentrat PNL-PSD. Aproape concomitent, liberalii si pesedistii l-au atacat ieri dur pe Traian...
Dupa ce l-a acuzat in repetate randuri pe presedintele Basescu, liderul PC si-a oprit atentia asupra altui inalt demnitar: ministrul Justitiei. Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a...
Conducerea PNL pregateste o contraofensiva la platforma lansata ieri de gruparea Stolojan. Aceasta va prezenta intre 20 si 25 octombrie proiectul de strategie al partidului pentru perioada...
Inca un personaj de mare calibru al fostei Securitati iese la rampa: fostul sef al Contraspionajului, Filip Teodorescu, a sustinut, la emisiunea "Zig-zag", ca lista lui Liviu Turcu e...
PF Teoctist a serbat ieri 20 de ani de la intronizarea sa ca patriarh al BOR. Sinodul i-a facut cadou un fel de CNSAS preotesc. Dupa doua zile de dezbateri, problema dosarelor preotilor colaboratori...
Curtea Constitutionala a decis ca seful statului nu este obligat sa avanseze orice ofiter trecut in rezerva. Presedintele Traian Basescu nu era obligat sa acorde gradul de general de brigada in...
Securitatea, dar si slujitorii cu condeiul ai regimului comunist au dezvoltat adevarate obsesii fata de cativa exilati, carora le atribuiau propriile tare. In deja faimosul film german...
Mataragiu a detinut ilegal functii in SRI. Ofiterul de Securitate care l-a recrutat ca informator in 1985 pe Carol Sebastian a activat in SRI pina in 2005, desi legea ii interzicea asta. Potrivit...
Abia întors de la Montreal, unde a participat la „Ziua Romaniei” în Canada, alături de Grigore Leşe şi Teodora Enache, Dan Puric are impresii amestecate...
Arareori se intimpla ca debutul in lungmetraj al unui cineast sa capete, dintr-un foc, gajul Academiilor de Film Europene si Americane. Iar surpriza e cu atit mai amplificata cu cit scenaristul si...
Studentii de la Politehnica sustin ca rectorul Ecaterina Andronescu le-a cerut socoteala dupa ce s-au plins de conditiile proaste. Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR)...
PSD si PRM si-au dat mina pentru ultimul bal al campaniei contra lui Basescu. 6.000-8.000 de oameni. Atit de mare a fost capacitatea de convingere a PSD, PRM si PC la ultimul miting al campaniei...
"Presedintele Constantinescu este un om care nu a lasat nici o dara in mandatul sau pentru Romania, asa ca nu sunt dispus sa iau in seama si oameni care au pierdut vremea cat au condus...
Cele sase proiecte de legi referitoare la securitatea nationala au incins scena politica. Tema se afla si pe agenda discutiilor de astazi de la Cotroceni. ,,2 va prezinta, in exclusivitate, cele mai...
Inca trei "victime" au cazut ieri pe frontul deconspirarilor: doi baroni PSD si un fost prim-ministru. Marian Oprisan a intrat in atentia CNSAS la sesizarea PNL, presedintele PSD Arges,...
Duminică de întristare şi ruşine pentru catolicii polonezi. Cu doar o jumătate de oră înainte de începerea ceremoniei oficiale de învestire a noului arhiepiscop de...
Acuzat de fostul cap securist Ion Mihai Pacepa, intr-un articol din presa centrala, ca ar fi fost trimis la studii in Franta pe banii Securitatii si ca ar fi trait cu fiica fostului dictator, Zoe...
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca, de mai multa vreme, se incearca o recristalizare a defunctului FSN. Gurile rele vorbesc chiar despre o intelegere subterana a lui Ion Iliescu si a unor...
Lupta dintre PNL si PLD se da si pe tarimul pamfletar. Imaginatia pusa la lucru de catre reprezentantii celor doua partide este ea insasi impresionanta. In aproximativ 30 de zile, liderii PNL si cei...
Platformistii nu se mai multumesc doar sa ia oameni din PNL, ci, mai mult sau mai putin voalat, fac curte si unor sponsori grei ai liberalilor. Liderul viitorului PLD, Theodor Stolojan, a declarat,...
Presedintia si PC se acuza reciproc ca au furnizat presei inregistrarea replicilor dure pe care Basescu si Voiculescu le-au schimbat cu prilejul consultarilor. Conservatorii sustin ca doar Adriana...
100 de parlamentari, actuali dar si fosti, s-au aflat in slujba Securitatii, conform presedintelui suspendat, Traian Basescu. Seful suspendat al statului a declarat, aseara la emisiunea “Intre...
Cerul s-a mai razbunat. Spre apus. In parafrazarea unui poem naiv si sentimental de George Cosbuc, pe vremuri, sub Ceausescu, existau interpreti care accentuau suspicios-grav directia geografica...
Margaret Thatcher avea dreptate: nu exista societate! Nu exista decat indivizi – femei si barbati vii, cu nevoi si dorinte concrete, mai mult sau mai putin rationali, mai mult sau mai...
S-a ras, s-a ras mai mult si s-a tot ras. Asta a fost reactia publicului la cel mai recent film scris si produs de Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur sau …din epoca de piatra, cum...
De ziua ei, Oana Zavoranu isi doreste drept "cadou" mostenirea. Sansele vedetei de a intra in posesia averii pe care o are de primit, prin intermediul mamei sale, Marioara, de la...
Aceasta pagina a fost creata special pentru a oferii informatii cat mai complexe despre securist. Acasa.ro iti ofera poze, video, aricole si comentarii ale utilizatorilor pe tema securist.