Un procent covarsitor de elevi - 81% - afirma ca au fost martori ai situatiilor de bullying in scoala unde invata, in vreme ce mai mult de un sfert - 28% - dintre respondenti afirma ca, in unitatea de invatamant pe care o frecventeaza, au asistat cu frecventa ridicata (des si foarte des) la astfel de situatii, arata datele celei mai recente anchete derulate de Salvati Copiii Romania (2022). Procentele sunt mai mari decat cele indicate de studiul Salvati Copiii din anul 2016, cand 73% dintre elevi au spus ca asistasera la astfel de situatii in scoala, iar frecventele ridicate fusesera indicate de 22,7% dintre respondenti. In acest context, Salvati Copiii Romania a extins programul de prevenire a actiunilor de bullying in gradinite si scoli, considerand ca intreaga comunitate poate sustine scolile, pentru a facilita functionarea grupurilor de actiune antibullying.