Ochiul bionic, in sprijinul orbilor
Persoanele care nu au vazut niciodata lumina zilei sau cele care au suferit un accident in urma caruia au ramas orbi vor putea vedea cu ajutorul ochiului bionic.
Persoanele care nu au vazut niciodata lumina zilei sau cele care au suferit un accident in urma caruia au ramas orbi vor putea vedea cu ajutorul ochiului bionic.
Cercetările în domeniul tehnologiilor la nivel atomic au fost finanţate cu două miliarde de dolari în 2007. Succesele obţinute au fost atat de uluitoare încat, în anul
Unii oameni reusesc sa sfideze moartea si sa isi continue viata intr-un ritm cat de cat normal, dupa ce au suferit accidente groaznice. Miracolele medicale nu se intampla doar in filme, ci si in viata de zi cu zi, iar de acest lucru s-au convins cel mai bine cei care au fost la un pas de moarte, suferind accidente dure, dar care au gasit taria sa-si revina si sa o ia de la capat, uimind lumea medicala. Iata cateva cazuri care te-ar putea convinge ca miracolele medicale exista!
Tableta a devenit un instrument uzual pentru elevi si cei care lucreaza de acasa, existand toate premisele ca in viitorul nu foarte indepartat sa inlocuiasca definitiv calculatorul sau laptopul.
Departe de a mai fi utilizate doar pentru functia de telefonie mobila, smartphone-urile sunt astazi gadgeturi complexe, computere in miniatura care permit mobilitate maxima si performante neinchipuite cu doar doua decenii in urma.
Romanii apreciaza calitatea iPhone-urilor pentru ca stiu ca aceste telefoane au trecut testul timpului. Majoritatea modelelor de smartphone lansate de Apple in ultimul deceniu au fost un real succes, iar trendul pare ca va continua.
Aceasta pagina a fost creata special pentru a oferii informatii cat mai complexe despre droid bionic. Acasa.ro iti ofera poze, video, aricole si comentarii ale utilizatorilor pe tema droid bionic.