Secretul averii lui Irinel Columbeanu
Declaratia lui Irinel Columbeanu cum ca ar fi fost un disident al regimului Ceausescu a starnit mare mirare printre cei care il cunosteau in acea perioada, mai ales ca este fiul unui apropiat al
Declaratia lui Irinel Columbeanu cum ca ar fi fost un disident al regimului Ceausescu a starnit mare mirare printre cei care il cunosteau in acea perioada, mai ales ca este fiul unui apropiat al
O bomba din cel de-al doilea razboi mondial a reusit sa distruga in cateva clipe unul dintre cele mai importante muzee de arta ale Bucurestiului.
2010 abia a inceput, iar noul an este un prilej pentru analistul Constantin Rudnitchi de a trece in revista care vor fi marile teme ce vor aparea in spectrul economic.
Ziua Internationala a Femeii sarbatorita la nivel mondial in fiecare an pe data de 8 martie, este mai mult decat o simpla sarbatoare. Este un moment dedicat egalitatii, respectului si aprecierii femeilor de pretutindeni. Aceasta sarbatoare, care pune in evidenta situatia dificila a drepturilor femeilor din intreaga lume, are o traditie lunga care dateaza de la inceputul anilor 1900.
Ajuns la 45 de ani, varsta pe care abia a implinit-o in aceasta vara, Ionut Iftimoaie este, fara doar si poate, unul dintre cei mai cunoscuti romani atat in tara, cat si peste hotare.
Vesti bune pentru pensionari! Pensiile mai mici de 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit timp de un an. Aceasta propunere legislativa se regaseste in programul de guvernare al coalitiei.
Aceasta pagina a fost creata special pentru a oferii informatii cat mai complexe despre partidul comunistilor. Acasa.ro iti ofera poze, video, aricole si comentarii ale utilizatorilor pe tema partidul comunistilor.