Concerte in aer liber

213011 articole despre concerte in aer liber

Traian Băsescu nu va avea timp propriu de antenă

concerte in aer liber
Comisia parlamentară specială care repartizează timpii de antenă pentru campania din cadrul referendumului privind destituirea Preşedintelui Romaniei a stabilit că Traian Băsescu nu va avea [..]

Audieri la comisia de control SRI din Parlament

concerte in aer liber
Comisia de control SRI din Parlament a continuat miercuri audierile în cazul acuzaţiilor aduse de liderul PSD Mircea Geoană lui Traian Băsescu, potrivit cărora preşedintele ar fi [..]

SRI şi MApN termină predarea arhivelor

concerte in aer liber
Cele două instituţii s-au conformat astfel unei cereri a preşedintelui Traian Băsescu - oficializată ulterior printr-o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Decizia în [..]

Legea ANI, între Macovei, Vadim şi Marko Bela

concerte in aer liber
UDMR şi PRM vor fi eroii sau călăii proiectului ANI în Comisia Juridică din Senat. Deşi parlamentarii Puterii şi ministrul justiţiei, Monica Macovei, şi-au pus toate speranţele [..]

Adrian Cioroianu dă asigurări privind votul din exterior

concerte in aer liber
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, a declarat, miercuri, că nimic din ce cade în sarcina MAE privind organizarea referendumului din 19 mai nu are conotaţii politice, precizand că [..]

Forţele americane pot staţiona pe teritoriul Romaniei

concerte in aer liber
Parlamentul a aprobat intrarea şi staţionarea forţelor americane pe teritoriul Romaniei. 257 de voturi pentru, unu împotrivă şi 29 de abţineri au consfinţit cererea preşedintelui [..]

Regele Mihai va vorbi despre situaţia din Romania pe 10 mai

concerte in aer liber
Fostul suveran, Regele Mihai, se va pronunţa cu privire la situaţia actuală din Romania pe data de 10 mai, a declarat la BBC Principele Radu de Hohenzollern, soţul Principesei Margareta, [..]

Cum a evoluat PNL după alegerile din 2004

concerte in aer liber
În 2004, după retragerea lui Theodor Stolojan din cursa electorală, PNL l-a susţinut pe Traian Băsescu în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. În decembrie 2004, [..]

'Biserica nu face partizanat politic'

concerte in aer liber
Sinodul Mitropoliei Clujului a cerut miercuri Curţii Constituţionale să găsească parghiile necesare pentru a rezolva din punct de vedere moral criza politică din Romania. Apelul Sinodului este [..]

PD şi PLD pregătesc formarea unui nou partid

concerte in aer liber
Uniunea Democrat Liberală sau Uniunea Populară ar putea fi numele unei formaţiuni politice, creată după referendumul din 19 mai, avand ca fundament electoral susţinerea pentru tipul de [..]

Nicolae Vacaroiu s-a intalnit cu ambasadorul SUA

concerte in aer liber
Situaţia internă din Romania a fost unul dintre subiectele întalnirii de la Cotroceni dintre preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, [..]

PSD doreşte noi consultări privind votului uninominal

concerte in aer liber
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional că, în opinia PSD, ar fi util ca preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu, să convoace în [..]

Raport favorabil la legea ANI în Senat

concerte in aer liber
Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat au adoptat, luni, după patru ore de dezbateri, un raport favorabil la legea ANI, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege urmand a [..]

Gusa: Basescu pune in pericol integritatea Romaniei

concerte in aer liber
Pentru succesul personal, Traian Băsescu acţionează iresponsabil şi pune în pericol integritatea Romaniei, consideră deputatul Cozmin Guşă, liderul Partidului Iniţiativa Naţională. [..]

Ministrul justitiei cere revocarea procurorului Tulus

concerte in aer liber
Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu a cerut marţi Consiliului Superior al Magistraturii revocarea procurorului Doru Ţuluş din funcţia de şef al Secţiei a 2-a din cadrul Direcţiei Naţionale [..]

RCA, dublu dupa trei accidente: Asiguratorii au inceput sa vanda RCA cu bonus-malus

concerte in aer liber
Anul 2010 incepe cu vesti proaste pentru soferii care au inregistrat cel putin trei daune la polita de raspundere civila auto obligatorie (RCA) anul trecut: vor plati dublu pentru asigurare. Ziarul Financiar scrie ca, incepand cu 1 ianuarie, se aplica sistemul bonus-malus, care presupune tarife mai [..]
Alte informatii despre: soferi , masini , asigurari , raspundere civila auto , bonus-malus , accidente

Radu Berceanu îl atacă pe Călin Popescu Tăriceanu

concerte in aer liber
"Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu mai consultă partenerul de Alianţă, forţează PD să iasă de la guvernare şi gandeşte o restructurare guvernamentală cu PSD" - sunt doar [..]

Dosarul Zambaccian a fost suspendat

concerte in aer liber
Procesul în care fostul premier Adrian Năstase este cercetat pentru fapte de corupţie a fost suspendat. Instanţa supremă a admis cererea apărării ca dosarul să fie trimis la Curtea [..]

Nouă sesizare privind legea referendumului

concerte in aer liber
PD va depune, luni, o nouă sesizare la Curtea Constituţională privind ultimele modificări ale Legii Referendumului. Deputatul PD Daniel Buda a declarat că unele modificări sunt contrare [..]

PSD insistă pe restructurarea guvernului

concerte in aer liber
Vicepreşedintele PSD, deputatul Mihai Tănăsescu, a declarat că moţiunea de cenzură este definitivată şi că formaţiunea sa este gata să o depună la Parlament dacă premierul Tăriceanu nu [..]

Reacţii politice la criza PNL-PD

concerte in aer liber
Partidele parlamentare - PSD, UDMR, PC şi PRM - au prezentat marţi puncte de vedere oficiale cu privire la criza politică actuală, după ce premierul Tăriceanu a anunţat ieri decesul Alianţei [..]

Cine sunt oamenii care traiesc cu banii la ciorap?

concerte in aer liber
Oameni trecuti de prima tinerete, din localitati sub 200.000 de locuitori ori din mediul rural, de regula fara studii superioare - asa arata, in viziunea analistilor economici, portretul-robot al romanilor care prefera sa ascunda prin casa banii economisiti, decat sa ii depuna la o banca, scrie Eve [..]
Alte informatii despre: bani , bancnote , saltea

Sos cocktail

concerte in aer liber
Un aperitiv usor si deosebit de atractiv poate fi un preparat pe care-l servesti alaturi de un sos delicios. Sosul cocktail este un astfel de exemplu. Se serveste de obicei alaturi de cartofi prajiti, peste si fructe de mare. [..]
Alte informatii despre: sos , sos cocktail

Urmărire penală împotriva lui Dan Voiculescu

concerte in aer liber
Departamentul Naţional Anticorupţie a anunţat începerea urmăririi penale împotriva preşedintelui Partidului Conservator Dan Voiculescu, sub acuzaţia de spălare de bani. În [..]

Strategia post-aderare, îngropată de scandalurile politice

concerte in aer liber
Romania nu are strategie post-aderare. Aceasta cu toate că liderii partidelor parlamentare au convenit, după o serie de consultări cu primul-ministru, ca pe 15 aprilie o comisie să realizeze [..]

Cele mai citite despre concerte in aer liber

Digestie si absorbtie optime de la PEDIGREE® pentru caini fericiti si plini de viata intreaga zi

Sunt unii oameni care iubesc cainii atat de mult incat si-au transformat aceasta pasiune in profesie, dedicadu-si intregul lor timp studierii si intelegerii lucrurilor care-i fac pe caini fericiti si foarte fericiti.


 

Asa sunt si expertii nostrii de la PEDIGREE din cadrul Centrului

Zodia lui iti arata cum sa-l cuceresti

Daca vrei sa-i afli punctul sensibil si sa-l cuceresti, trebuie doar sa-i cunosti zodia si sa-ti pregasesti "arsenalul". Fiecare nativ al zodiacului are o imagine despre femeia ideala, potrivita personalitatii lui.

Sugestii de nume pentru caine - mascul

Grivei, Azorel, Rex, Bruno sau Bubico, sunt unele dintre cele mai cunoscute nume pentru cateii de sex masculin. In ultimul timp, proprietarii de patrupede au inceput sa le puna animalelor nume mai putin comune, care sa atraga atentia celor din jur. De asemenea, numele poate reflecta personalitatea catelului. Iata cateva sugestii de nume pentru cainele tau: