Credinciosii ortodocsi ii sarbatoresc azi pe cei 40 de Mucenici, din Sevastia, soldati condamnati la moarte pentru ca si-au marturisit credinta in Iisus Hristos.9 martie, ultima zi a Babei Dochia,...
Pe data de 9 martie, conform tradiţiei, se cinstesc cele 40 de pahare, cu ocazia Sfintilor Mucenici. În tradiţia creştină se aminteşte că, în secolul IV, cei 40 de sfinţi erau...
Credinciosii ortodocsi sarbatoresc duminica Ziua celor 40 de mucenici. Iubitorii de traditie, aprind focuri rituale iar in anumite zone ale tarii se obisnuieste sa se bata tobele in foc. Transmise...
Vladimir Voronin cumuleaza in prezent cele mai mari doua salarii din sectorul bugetar, la care se adauga o pensie de demnitar, el obtinand astfel venituri totale in valoare de peste 1.600 de euro,...
Praznicul ortodox din 9 martie este închinat celor 40 de sfinţi martiri care au vieţuit în cucernicul ţinut al Capadochiei din Asia Mică. Deşi erau înrolaţi ca ostaşi...
Cetatenii Republicii Moldova sunt impartiti in doua: transnistreni si moldoveni. Milti dintre locuitorii de azi din Transnistria au invatat istoria Moldovei in scoala sovietica, din manuale in...
In vreme ce Sfantul Scaun a intrat in negocieri cu gaurile negre din Cosmos, acceptand ideea ca extraterestrii sunt si ei fapturi ale lui Dumnezeu, biserica noastra ortodoxa bajbaie ca o curca...
Lady Gaga ar putea canta in acest an la Chisinau (Republica Moldova), sustin cei care au purtat negocieri cu managementul artistei.Deocamdata organizatorii inca nu au stabilit data exacta...
Republica Moldova incearca jocul la doua capete - autoritatile moldovene isi propun pentru acest an sa creasca cu 40% exporturile catre Uniunea Europeana, in conditiile in care in 2007 acest segment...
Acuzatiile de implicare a Romaniei in protestele anticomuniste din Moldova permit transnistrenilor sa zangane iar spectrul "romanizarii" populatiei ruse a republicii. Desi pozitia...
Rusii isi vor mentine trupele in Transnistria, dar vor deschide piata pentru vinurile moldovenesti. Transnistria se va intoarce, cu un statut special, in cadrul Republicii Moldova, Rusia isi va...
Deputatii cu dubla cetatenie din Parlamentul de la Chisinau au depus cereri de renuntare la pasaportul romanesc, pentru a li se valida mandatul.Toti cei 20 de deputati moldoveni care au cetatenie...
Romania va raspunde "extrem de dur" autoritatilor moldovenesti dupa acuzatiile nejustificate de luare de mita lansate la adresa unui diplomat roman, a avertizat presedintele. ...
Comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban, a declarat ieri, pentru Mediafax, ca le-a cerut colegilor sai din executivul UE sa nu mai faca referire la sintagma "limba...
Mircea Eliade este suficient de cunoscut pentru a nu mai necesita prea multe prezentari, dar nu stiu cat de multa lume stie ca in jurul datei lui de nastere e o intreaga poveste. In enciclopedii,...
Un grup din cinci experti rusi au sosit la Chisinau pentru a inspecta o serie de intreprinderi din Republica Moldova care doresc sa obtina acordul de a-si putea exporta productia pe piata...
Serviciile secrete rusesti si moldovenesti au lichidat sau au incercat sa-i elimine de pe scena publica pe unionistii basarabeni. In ultima vreme, mai multe personalitati ale vietii culturale...
Ideologul moldovenismului, istoricul Vasile Stati, autorul scandalosului dictionar „moldovenesc-romanesc“, este pe punctul de a infiinta o noua formatiune politica pe esichierul politic...
Guvernul de la Chisinau a adoptat un regulament privind „sustinerea financiara a activitatilor de pastrare a identitatii national-culturale a moldovenilor care traiesc in afara...
Comisia pentru Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European a dat aviz favorabil acordurilor cu privire la facilitarea vizelor si de readmisie intre Uniunea...
Mai multi mici producatori si-au expus preparatele traditionale la micul targ eco-gastronomic organizat in curtea Muzeului Taranului Roman. Bucurestenii le-au cumparat aproape toata marfa in numai...
Politistii de frontiera de la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, din judetul Arad, au retinut, la cativa metri de linia de frontiera cu Ungaria, cinci cetateni din Republica Moldova care...
Fundatia Calea Victoriei va invita luni, 22 februarie, de la 18:30 la Clubul Taranului, la un eveniment despre sarbatorile traditionale care marcheaza inceputul primaverii mult asteptate. Mai mare al pasarilor, Dragobetele, sarbatoare taraneasca, se celebra, pe alocuri, la inceputul primaverii...
Inainte sa primeasca „reactia dura“ promisa de Basescu, Vladimir Voronin se lanseaza in afirmatii-soc la adresa Bucurestiului. Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a negat,...
Romania si Republica Moldova s-ar putea gasi intr-un blocaj diplomatic dupa ce ministrul afacerilor externe din Moldova, Andrei Stratan(foto) si-a exprimat ingrijorarea cu privire la avertismentul...
Poale'n brau sunt preparate taditionale moldovenesti. Pentru realizarea lor nu este nevoie de ingrediente deosebite, dar trebuie sa ai rabdare pentru ca dureaza aproximativ 1h si 30min. Iata cum le poti prepara....
Cunoscuti si sub numele de chiroste moldovenesti, coltunasii sunt o gustare delicioasa, formata din crema dulce de branza in aluat fiert....
In perioada 18 - 20 iunie are loc la Muzeul Municipiului Bucuresti Targul pentru O Viata Sanatoasa. Inainte de concediu esti asteptat in curtea muzeului cu produse traditionale romanesti si internationale. La acest targ vei gasi miere, magiun, branza, produse din carne, ulei presat la rece...
Cea mai de succes trupa de peste Prut a momentului, Zdob si Zdub, risca sa fie actionata in judecata la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, deoarece ca nu a platit drepturile de autor pentru...
Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, a plecat la Moscova pentru o vizita de 2 zile. El este insotit de mitropolitul Moldovei intr-o vizita care vine dupa cea la Bruxelles, din urma cu o...
Stimati viitori turisti europeni care aveti de gind sa vizitati Romania, va aducem la cunostinta ca principalele atractii ale tarii noastre sint: furtul din buzunare, taximetristi-pirat care nu...
Tara noastra a recunoscut existenta limbii moldovenesti, prin semnarea unui acord de facilitare a regimului de vize semnat de Republica Moldova si Comisia Europeana. Documentul a fost redactat si in...
Steaua refuza sa faca deplasarea in Moldova pentru partida amicala cu reprezentativa vecina, programata pe 7 februarie. Situatia se poate schimba doar daca va fi mutat locul de desfasurare, la...
In urma cu doua zile, Steaua anunta pe site-ul oficial ca va face deplasarea in Moldova pentru amicalul cu selectionata gazda doar daca se va juca la Chisinau si nu la Tiraspol, asa cum dorea seful...
Eliberat dupa 15 ani de inchisoare, membrul grupului Ilascu nu a vrut sa paraseasca teritoriul transnistrean. Dupa executarea unei condamnari abuzive la 15 ani de inchisoare, Andrei Ivantoc, membru...
...
Presa rusa scrie ca Putin si Voronin ar putea semna, vineri, la Moscova, acordul secret privind Transnistria. Intr-un articol intitulat "Rapirea Moldovei", cotidianul rus de afaceri...
Independenta Kosovo aduce noi efecte. Se pare ca si Transnistria se pregateste sa ceara Natiunilor Unite recunoasterea independentei sale. De asemenea, Abhazia si Osetia de Sud, regiuni autonome din...
Dependenta economica de Rusia, temerea autoritatilor comuniste de a-si pierde populatia in favoarea Romaniei si de a pierde teritoriul transnistrean fac sa paleasca obiectivul declarat strategic de...
Traian Basescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumatate a anului 2009. Aceasta este concluzia ziarului rusesc Pravda, care in editia sa de duminica il lauda pe seful...
La Suceava, promovabilitatea a fost de 98,38%, iar la Botosani de 96,69%. In doua unitati de invatamant din judetul Vaslui, la Colegiul Codreanu din Barlad si la Seminarul Teologic din Husi,...
La Tiraspol, te socheaza impresia de pace si de prosperitate. Relativa bunastare se sprijina insa pe gazul ieftin de la Moscova si pe contrabanda, din care familia Smirnov are halca cea mai...
Rusia si-a intensificat actiunile politice si economice in Republica Moldova si Balcani, pentru a nu scapa statele din aceasta zona din sfera sa de influenta in favoarea Uniunii Europene sau a...
Romanului ii place sa petreaca si aceasta se vede si din multitudinea de festivaluri pe care le organizeaza....
Presedintele Vladimir Voronin a confirmat intentia administratiei comuniste de la Chisinau de a introduce in scoli studierea "limbii moldovenesti", afirmand ca este dispus sa schimbe imnul...
La Conferinta pentru securitate de la Munchen, liderul de la Chisinau a declarat in rusa ca nu va renunta la trecutul comunist de dragul integrarii. Aflat la Munchen, la Conferinta pentru...
Ucraina doreste ca integritatea teritoriala a Moldovei sa fie garantata de un act oficial, semnat de toate tarile-garant al procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Aceasta este...
Regimul comunist de la Chisinau doreste sa pastreze puterea si dupa 2009 integrand Transnistria rusofona si trupele ruse de aici, fara a renunta insa la subsidiile europene. Ministrul...
Dupa atacurile dure ale presedintelui Voronin impotriva Bucurestiului, guvernul de la Chisinau a acuzat si el Romania ca submineaza securitatea nationala a Republicii Moldova. „Republica...
Perioada sarbatorilor pascale este una plina de liniste sufleteasca si pace. In aceasta perioada multi dintre noi obisnuiesc sa mearga mai des la biserica si chiar in pelerinaj la cele mai importante manastiri din tara. Daca nu pleci in Moldova, la lacasurile de cult de acolo, noi iti propunem un...
In timp ce presedintele Traian Basescu pledeaza in Parlamentul European cauza Republicii Moldova, autoritatile de la Chisinau incearca sa scape de atractia irezistibila pe care Romånia o...
Rusia si-a schimbat radical pozitia in cazul celor doua republici separatiste georgiene – Abhazia si Osetia de Sud. Miercuri, presedintele rus Vladimir Putin ordonase guvernului sa se...
Aceasta pagina a fost creata special pentru a oferii informatii cat mai complexe despre mucenici moldovenesti. Acasa.ro iti ofera poze, video, aricole si comentarii ale utilizatorilor pe tema mucenici moldovenesti.